Senator Eugen Pîrvulescu: „Spitalul Municipal Turnu Măgurele va fi reabilitat. Pornim de acum pe drumul către modernizare, în mod concret și realist”

0

Pe masa Guvernului Cîțu se află, astăzi (miercuri, 19 mai), Proiectul de Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului „Reabilitarea, Consolidarea și Dotarea Spitalului Municipal Turnu -Măgurele”. Este un proiect extrem de important pentru cetățenii din județul nostru, știut fiind că unitatea spitalicească deservește peste 70.000 de locuitori din Turnu Măgurele și din comunele limitrofe.

Este vorba despre reabilitarea și modernizarea corpului de clădire C1, care va fi realizată prin Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat, prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administratiei, cât și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate, potrivit legii.

Această investiție extrem de necesară este parte din seria de investiții anunțate pentru județul nostru.

După mulți ani în care județul Teleorman nu apărea pe lista investițiilor publice, ci doar pe „lista neagră” a subdezvoltării, pornim de acum pe drumul către modernizare, în mod concret și realist, nicidecum prin vorbe frumos îmbrăcate în iluzii și „vândute” oamenilor în campanii electorale.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here