Peste 1.400 de persoane, legitimate în cadrul acțiunilor de verificare a respectării măsurilor de protecție, desfășurate de polițiști la final de săptămână

0

Peste 1.400 de persoane legitimate, 516 obiective și peste 800 de autovehicule au fost verificate de polițiștii teleormăneni, în cadrul activităților desfășurate, la final de săptămână, la nivelul județului, acțiuni de informare și verificare a respectării măsurilor de protecție, scopul vizat fiind prevenirea și combaterea infectării, precum și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, sub autoritatea prefectului, peste 300 de efective din cadrul I.P.J. Teleorman, polițiști locali, jandarmi și pompieri, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, I.S.C.T.R, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au acționat, în principal, în zonele aglomerate din județ – piețe, târguri, centre comerciale, zone pietonale, unități de învățământ, dar și în trafic – pentru verificarea legalității efectuării transportului de persoane și mărfuri, precum și respectării măsurilor sanitare.

În cadrul celor 35 de acțiuni punctuale organizate au fost verificate peste 500 de obiective, au fost legitimate nu mai puțin de 1.400 de persoane și verificate 800 de autovehicule, totodată fiind verificate documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuință, în intervalul orar 23:00 – 05:00.

Ca urmare a neregulilor constatate, în cadrul acțiunilor puctuale au fost aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 23.000 de lei, polițiștii reamintindu-le cetățenilor principalele măsuri dispuse de autorități în acest context.

Autoritățile amintesc cetățenilor că nivelul județului a fost instituită obligația purtării măștii de protecție, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani, în toate spațiile publice deschise și închise, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile.
De asemenea, organizarea de evenimente publice și/sau private (reuniuni cu prilejul unor sărbători, nunți, botezuri, aniversări, mese festive etc), în spații închise și/sau deschise, este interzisă.

Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancțiuni, ci de a determina cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here