Salvatorii teleormăneni sărbătoresc marți, 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România şi împlinirea a 174 de ani de la bătălia din Dealu Spirii, moment istoric ce evocă sacrificiul ostaşilor pompieri conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu care, în anul 1848, au scris o pagină de devotament şi demnitate naţională. Lupta din Dealu Spirii a rămas consemnată în istorie ca un act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei şi o afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor tinerei armate române.
Pentru că anul acesta 13 Septembrie este în ziua de Marți, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman va fi marcată și Ziua Informării Preventive, o campanie derulată la nivel național încă din anul 2011, având ca logo pisica neagră, cu scopul conştientizării cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice diferitelor tipuri de situaţii de urgenţă.
Cu prilejul acestor două evenimente, ISU Teleorman organizează în această perioadă o serie de activități specifice, la care sunt invitați să participe toți cei interesați, și anume:
– activități de informare preventivă în cadrul unităților de învățământ, care vor cuprinde prezentări de tehnică de intervenție, exerciții demonstrative și diseminări de materiale preventive ale campaniilor naționale: „Nu tremur la cutremur!”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!“, „Incendiu – Supraveghează-ți permanent copilul! Focul ucide!“ și „Nu lăsa viaţa să devină o amintire. Spune nu improvizaţiilor!”;
– realizarea de puncte de informare preventivă, în zilele de 12 și 13 septembrie, în locațiile cu aflux de persoane, zona centrală/pietonală a orașelor și municipiilor, precum și în zona spațiilor comerciale. Vor fi diseminate materiale de informare preventivă, cuprinzând măsurile de apărare împotriva incendiilor la locuințe (exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalațiilor electrice/de gaze și siguranța copiilor) și modul de comportare specific;
– „Ziua Porților Deschise”, în ziua de marți, 13 septembrie, în intervalul orar 11.00 – 16.00, în toate subunitățile de intervenție. Participanții vor avea prilejul să cunoască mijloacele și tehnica de intervenție, să se informeze cu privire la acordarea primului ajutor în diferite situații ce le pot pune în pericol viața și sănătatea, să afle mai multe despre cum pot să prevină izbucnirea incendiilor, să învețe cum să se comporte premergător, pe timpul și după producerea unei situații de urgență, precum și să asiste la câteva exerciții demonstrative.
Activitățile se vor desfășura în următoarele locații: Parcul Pădurea Vedea din municipiul Alexandria, Centrul Comercial Turnu Măgurele, Platoul Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede, Parcul Central Videle, Parcul Central Zimnicea, sediile de pompieri din Drăgănești Vlașca, Piatra și Dobrotești.
– ateliere de pregătire a copiilor privind prevenirea riscurilor şi pregătirea populaţiei pentru eventuale dezastre (incendii, cutremur, inundaţii, etc.), „Măsoară-te cu pompierul”/„Pozează-te cu pompierul” și diseminarea materialelor informative din cadrul campaniilor naționale „F.O.C”, „RISC” și „Nu tremur la cutremur”;
– realizarea unor concursuri cu tematică de pompieri și protecție civilă – verificarea abilităților practice prin aruncarea furtunului de refulare la țintă, îmbrăcarea, contracronometru, a ținutei de pompier și realizarea de desene pe asfalt.
Crearea unei culturi a prevenirii în comunitățile din județ, prin cunoaşterea diferitelor tipuri de riscuri şi a măsurilor de prevenire a acestora, precum şi a comportamentului adoptat în cazul producerii lor, rămâne obiectivul principal al pompierilor militari teleormăneni, iar copiii reprezintă grupul țintă în domeniul rezilienței comunităților în fața situațiilor de urgență.