Zeci de misiuni, între care trei accidente rutiere cu victime, pentru pompierii militari, în ultimele 24 de ore 

0

Salvatorii teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător la 36 de evenimente, în ultimele 24 de ore: 23 de misiuni ale echipajelor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave; 3 transporturi de persoane confirmate/suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești; 2 misiuni de decontaminare ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus; 4 activități de informare a populației cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19; o misiune de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la un eveniment sportiv, fără a fi înregistrate probleme deosebite, dar și la 3 accidente rutiere din care au rezultat 4 victime, pentru descarcerarea persoanelor, acordarea primului ajutor calificat și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Primul accident a avut loc pe DJ 612B, între Dobroteşti și Beuca, unde un auto s-a răsturnat, rezultând două victime, dintre care una încarcerată, al doilea eveniment rutier s-a petrecut pe raza municipiului Roșiorii de Vede, la trecerea peste nivelul de cale ferată spre Turnu Măgurele, în care fost implicat un autoturism, cu o victimă neîncarcerată, iar ultimul accident a avut loc pe DJ 701, între Ciolănești și Tătărăștii de Jos, cu un auto avariat și o singură persoană rănită. După acordarea primului ajutor, victimele au fost transportate de echipajele medicale la unitățile spitalicești pentru îngrijiri de specialitate;

De asemenea, în cursul zilei de vineri, pompierii militari teleormăneni, în cooperare cu polițiști, jandarmi și reprezentanți DSP, au participat la 18 verificări în municipiile Alexandria, Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele, precum și în orașul Videle, aplicând 4 sancțiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV, în cuantum de 2.000 de lei. Cea mai gravă neregulă depistată pe timpul verificărilor a fost un eveniment organizat în spațiu închis cu mai mult de 50 de persoane.

Acțiunile de control privind respectarea măsurilor de protecție adecvată împotriva virusului au vizat unitățile de alimentație publică, casele de pariuri, sălile de jocuri și magazinele comerciale unde pot fi întâlnite aglomerări de persoane.

Misiunile au un caracter preventiv, scopul urmărit nefiind aplicarea sancțiunilor ci conștientizarea cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecție instituite de autorități, însă, acolo unde vor fi constate încălcări grave, se vor adopta măsurile legale de sancţionare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here