Viceprimarul de la Videle a trecut la ALDE/ Samuel Calotă: “Tandemul Militaru-Șerban este câștigător”

0
oznorHB

Silvică Șerban, viceprimarul orașului Videle, a trecut la ALDE și va intra în în cursa electorală în echipă cu candidatul partidului, Lucian Militaru.

Anunțul a fost făcut de președintele Samuel Calotă, în cadrul unei conferință de presă ce a avut loc, joi, și la care au mai luat parte candidații pentru orașele Alexandria, Videle și Roșiori de Vede, respectiv Marius Badea Rivera, Lucian Militaru și Virgiliu Cocoșilă.

De asemenea, tot în cadrul conferinței de presă au fost prezentați și alți doi candidați pentru localitățile rurale din județ, respectiv Blejești și Crângu, localități pentru care vor candida Florin Coșmeleață, respectiv Dănuț Mitrea.
“Vicerimarul de la Videle, Silvică Șerban, a venit alături de Lucian Militaru pentru a câștiga alegerile la Videle. O astfel de echipă nu poate fi decât susținută în demersul ei de a conduce orașul. (…) Tandemul Militaru-Șerban este câștigător la Videle”, a spus președintele ALDE Teloerman Samuel Calotă.

Silvică Șerban și-a prezentat, în cadrul conferinței de presă, motivele pentru care a făcut trecerea în tabăra ALDE, precum obiectivele pentru orașul Videle.
„Am intrat în politică acum 4 ani, cu gândul să fac ceva alături de domnul primar Bădănoiu, nu s-a putut…am întreprins anumite demersuri scrise pentru nevoile cetățenilor, pentru nevoia orașului, vom ieși și vom arăta concret ce demersuri am făcut. Mă bucur că sunt în echipa ALDE, am ales echipa ALDE având încredere în ce vrea să facă acest partid, ne regăsim în ce vrem sa facem pentru Videle și pentru cetățeni….am fost marginalizat, dar astăzi ies din carantină. Nu am vrut să fac pasul asta, pentru că eu sunt un om statornic, dar am fost împins. (…) Nu cer nimic, noi vrem să muncim pentru orașul Videle, de asta am venit la ALDE, de asta l-am ales pe dl. Militaru pentru Primărie, am ales ca amândoi să fim în subordinea cetățeanului, am ales să realizăm ceva, iar oamenii nu aș vrea să mă conteste pentru că nu am greșit eu, nu greșesc eu, iar eu când greșesc recunosc. Îi asigur pe oameni că va fi o transparență totală, o libertate de exprimare a cetățeanului”, a spus Silvică Șerban, în conferința de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here