Vecini cu spirit civic, la Frăsinet. S-au mobilizat pentru stingerea unei locuințe cuprinsă de flăcări

0

Duminică, în jurul orei 17:15, pompierii militari au fost alertați de izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Frăsinet. La fața locului au intervenit rapid trei echipaje de pompieri militari alexăndreni, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Flacările, ce se manifestau n interiorul unei camere, cu posibilitatea propagării rapide la întreaga casă, au fost localizate, în primă fază, de mai mulți cetăteni, ce locuiesc în apropiere, care au acționat cu o cisternă cu apă.

Incendiul a fost stins de pompierii militari după aproximativ 20 de minute, în stadiul în care a fost găsit, fiind salvate bunuri de peste 30.000 de lei. Au ars ori au fost distruse de foc cca. 10 mp din tavanul de scândură, două televizoare, două canapele, un șifonier, două noptiere și mai multe materiale textile, valorea acestora fiind estimată la suma de 4000 de lei.

Incendiu in Frasinet stins cu ajutorul vecinilor

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică din gospodărie.

Pompierii au apreciat și lăudat spiritul civic al cetățenilor din localitatea Frasinet, care au sărit imediat în ajutorul persoanei aflate in dificultate, intervenția lor conducând la salvarea casei, ce putea fi distrusă în totalitate de incendiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here