Trei persoane au fost rănite, vineri seară, în urma unui accident rutier grav produs pe raza localității Siliștea, în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit ISU Teleorman, una dintre victime a rămas blocată între fiarele contorsionate ale mașinii.
Pentru gestionarea acestei situații de urgență intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle, cu o autospecială de descarcerare și trei ambulanțe ale SAJ Teleorman, dintre care una cu medic.
În prezent, cele trei victime primesc îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele de salvare, iar pompierii asigură măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.