Trei persoane au decedat și o a patra a fost grav rănită, după ce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un grav accident de circulație, petrecut pe E70, între localitățile Vitănești și Văceni.
În evenimentul rutier au fost implicate patru autoturisme, iar traficul a fost blocat în zonă.
Potrivit primelor informații, accidentul ar fi fost produs de unul dintre șoferi, care a ieșit din coloană și s-a izbit frontal de o autospecială.
“Conducătorul unui autoturism ar fi ieșit din coloană și a intrat în coliziune frontală cu o autospecială. În urma evenimentului a rezultat decesul a 3 persoane și rănirea gravă a alteia”, se arată într-o informare a IPJ Teleorman.
La locul accidentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o mașină de stingere, o descarcerare și două ambulanțe SMURD, iar Serviciul de Ambulanță cu trei echipaje medicale.