Tăriceanu amenință opoziția cu OUG pe Codurile penale: ‘Orice e posibil’

0

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că, în cazul în care Opoziția continuă să blocheze în Parlament adoptarea Codului penal și a Codului de procedură penală, este foarte posibil ca acestea să fie aprobate printr-o ordonanță de urgență

„Orice e posibil dacă o să observăm că există o rea voință manifestă și din partea opoziției, pentru că a utilizat o serie de pârghiii în mod excesiv pentru amânarea intrării în vigoare a acestora. Sigur că există această soluție, chiar dacă sunt deranjați unii de o astfel de soluție, trebuie să știe că avem instrumente legale la îndemână pe care le putem folosi. Noi am încercat dezbaterea parlamentară, dar dacă a fost blocată, ne gândim și la așa ceva”, a declarat președintele Senatului, la Parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here