Parcul Pădurea Vedea va fi, duminica aceasta, începând cu ora 14.00, gazda unui spectacol cu momente artistice dedicate atât celor mici, cât și adulților. Potrivit organizatorilor, evenimentul se va derula inițial printr-un moment de teatru-dans, în care vor fi prezentate simbolic elementele care manipulează umanitatea: T.V., internet, bani, dramele iubirii și masca omului perfect, mereu vesel.
“Încă din adolescență învățăm să păstrăm un minim de aparențe și să ne încadrăm în categorii bine definite. Pe acest drum, deja trasat, uităm cine suntem înainte să aflăm cine suntem cu adevărat. Uităm să ne căutăm pe noi înșine iar vocea firavă a ființei noastre se pierde încet, până ajungem în punctul în care constatăm că uităm faptul că suntem expresia unicității și ne lipsește cumva curajul de A FI noi înșine. După acest moment de cugetare, oamenii vor fi încurajați să renunțe la ”măști” și să pornească astfel într-o călătorie extraordinară, prin toate veleitățile umane mărețe. Dinamica și profunzimea fiecărui moment va aduce spectatorul să își regăsească potențialul infinit care sălășluiește în el.
Acest spectacol motivațional va inspira tinerii, dar și adulții, să încerce să își focalizeze energia cu scopul ca fiecare dintre noi să găsim o modalitate prin care să devenim conștienți de talentul nativ, iar mai apoi să-l canalizăm, pentru a-l pune în slujba umanității, într-o lume în care orice abilitate poate deveni o meserie.
Totodată, cei mai mici dintre noi vor fi invitați să participe la o lecție deschisă de dans și actorie cu Edi Stancu, devenind astfel, ei înșiși, artiștii de pe scenă, printr-un concurs de dans organizat de artiștii spectacolului <<Eroul din tine>>”, au transmis reprezentanții Primăriei Alexandria.
Spectacolul este unul unic în România și are o durată de aproximativ de 70 de minute, în care îmbină toate caracteristicile artistice de divertisment: muzică live, dans, coregrafie, acrobație, beatbox, teatru și magie.
Spectatorii vor fi întâmpinați: Edi STANCU (Coregraful României: Entertainment Mastery, ”Teo Show” – co-prezentator; ”Dansez pentru tine” – coregraf și membru al juriului; ”Românii au talent” – coregraf, regizor; ”Vocea României” – coregraf; ”Muzicalul Cartea Junglei” – coregraf), BoB – Artistul anului 2021 (Show Man;
– A stabilit un nou record în trandingul muzical online, fiind locul I timp de trei săptămâni cu piesa ”Mă suni noaptea”, alături de Bogdan de la Ploiești;
– Fondatorul Trupei Today și al spectacolului motivațional ”Eroul din tine”), Dana MATEI – coregraf (Concept artist 2021 – spectacolul motivațional ”Eroul din tine”; Câștigătoarea premiului de popularitate pentru emisiunea ”Dansez pentru tine”), TRUPA TODAY – noul proiect al lui Connect-r, formată din: Armand, dublu campion european la break-dance; Kenny Gil, câștigător al emisiunii ”România Dansează”, coregraf Connect-r; BoB, artist and show-man.