Senatorul Eugen Pîrvulescu: „Guvernul PNL NU vine cu promisiuni iluzorii și populiste care pot prăbuși economia țării”

0

Senatorul PNL de Teleorman, Eugen Pîrvulescu, a vorbit, joi, despre rezultatele măsurilor, luate de Guvernul condus de Ludovic Orban de la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent dar și despre măsurile avute în vedere de Executivul liberal, pentru perioada următoare.

După trei luni de când epidemia a lovit România s-a demonstrat că măsurile luate de Guvernul PNL și de președintele Klaus Iohannis au fost prompte, eficiente și corecte, fiind salvate vieți omenești, ceea ce a făcut psobil ca România să fie mai puțin afectată decât multe țări din Europa și din lume. Pentru reintrarea treptată în normalitate, de la 1 iunie au intrat în vigoare, odată cu noua fază a măsurilor de relaxare, alte noi măsuri de sprijin destinate angajaților și angajatorilor, în contextul stării de alertă”, a spus președintele PNL Teleorman.

De asemenea, potrivit senatorului PNL, Guvernul Orban va veni foarte curând cu un „pachet masiv de măsuri liberale, pentru relansarea și reconstrucția economiei ca prioritate majoră”.

Vestea bună pentru România este, spune președintele PNL Teleorman, faptul că în ajutorul măsurilor luate de Guvernul Orban vine Uniunea Europeană, care a adoptat, de asemenea, un pachet de măsuri economice pentru ieșirea din criza provocată de pandemia de COVID-19.

„Vestea bună este că aceste măsuri sunt dublate și suntem ajutați, în același timp, de Uniunea Europeană, care a adoptat recent un pachet consistent de finanțare pentru ieșirea din criza provocată de pandemie, astfel încât România va primi aproximativ suma de 33 de miliarde de euro. Prin urmare Guvernul PNL și-a stabilit ca prioritate majoră intensificarea bătăliei pentru locurile de muncă ale românilor într-o economie lovită dur de criza provocată de coronavirus. În ceea ce privește măsurile luate de Guvernul PNL, acestea sunt pe perioada pandemiei plata șomajului tehnic pentru sute de mii de angajați cu contractele de muncă suspendate temporar, cu scopul de a salva locurile de muncă în cea mai dificilă perioadă a crizei. Astăzi, când vorbim, Executivul condus de Ludovic Orban trece la o a doua fază cu un nou set de măsuri care vizează atât păstrarea locurilor de muncă existente, cât și crearea de locuri noi de muncă pentru cei aflați în căutare de locuri de muncă, îndeosebi pentru tineri cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, cât și pentru persoanele peste 50 de ani, dar și pentru toți aceia care și-au pierdut locurile de muncă în străinătate. Totodată, Guvernul plătește o parte din salariile celor întorși la lucru, iar de la 1 iunie 2020, angajații care au primit indemnizația de șomaj tehnic suportată de la bugetul de stat în proporție de 75% și cărora le sunt menținute contractele de muncă beneficiază pentru o perioadă de trei luni de plata unei părți din salariu reprezentând 41,5% din salariul de bază, însă nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut. Tot începând cu data de 1 iunie 2020, angajatorii, care încadrează cu normă întreagă persoane cu vârsta de peste 50 de ani, ale căror contracte au încetat din motive neimputabile lor și tineri cu vârste între 16 și 29 de ani, primesc lunar pentru o perioadă de 12 luni pentru fiecare persoană din aceste categorii 50% din salariul angajatului dar nu mai mult de 2.500 de lei. Totodată, angajatorii au obligația menținerii raportului de muncă pentru încă 12 luni de la împlinirea acestui termen.(…) În ceea ce privește indemnizația de șomaj tehnic, aceasta se menține și după data de 1 iunie 2020, pentru toate domeniile în care se păstrează restricțiile stabilite, dar numai până la ridicarea acestora. Tot ca o măsură de protecție socială, Guvernul a decis că elevii vor beneficia gratuit de transportul local și cu trenul pe tot parcursul anului calendaristic, ceea ce în calitate de senator am și susținut în urmă cu circa un an de zile pentru a se implementa acest lucru în județul Teleorman”, susține Eugen Pîrvulescu.

Președintele PNL Teleorman punctează și meritele eurodeputaților liberali care, spune acesta, au negociat la Bruxelles, iar România va primi aproximativ 33 de miliarde de euro pentru măsurile adoptate pe durata pandemiei de coronavirus, dintre care 19 miliarde fonduri nerambursabile.

După ce PSD a întors spatele Uniunii Europene, prin aroganță și sfidare, europarlamentarii PNL au reușit să negocieze și să aducă de la Bruxelles o sumă colosală, așa cum spuneam aproximativ 33 de miliarde de euro, dintre care 19 sunt fonduri nerambursabile. Numai pentru combaterea pandemiei, prin măsuri sociale și de ordin economic, Guvernul Orban a atras fonduri europene de peste 1,5 miliarde de euro, bani folosiți deja pentru combaterea epidemiei. Prin urmare, dragi teleormăneni, s-a demonstrat în toată această perioadă, dificilă de altfel, că prin implicare și inițiativă Guvernul PNL a făcut și face lucruri bune pentru români și economia națională, și nu vine cu promisiuni iluzorii și populiste care pot prăbuși economia țării. Așadar, Guvernul Ludovic Orban se gândește în fiecare moment la bunăstarea dumneavoastră”, a mai spus Eugen Pîrvulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here