Senatorul Dănuț Cristescu, despre retrimiterea în Parlament a legii care majorează pensiile: “Încă o țeapă postelectorală dată de Guvernul Țeparilor”

0

Senatorul PSD Dănuț Cristescu a avut o reacție dură la decizia președintelui Klaus Iohannis de a retrimite în Parlament legea care prevede majorarea pensiilor cu 40%, demers pe care îl cataloghează ca fiind “încă o țeapă postelectorală dată de Guvernul Țeparilor”.

În acest fel, spune senatorul Dănuț Cristescu, “Coaliția dreptei pune cruce majorării prevăzute de lege a punctului de pensie, aprobată în Parlament grație susținerii PSD.
Pensiile nu mai cresc în acest an nici măcar cu procentul de 8% asumat de guvernarea PNL după ce a amputat drastic majorarea legală cu 40%.

PSD a arătat cum se poate respecta legea și asigura creșterea pensiilor simultan cu scăderea deficitului. Bugetul alternativă al PSD e public, oricine îl poate consulta. NU e problemă neapărat de bani, ci de stabilire a priorităților.
Guvernarea actuală ori nu vrea, ori nu știe cum să facă… dacă le-ar păsa și ar fi de bună credința s-ar uita la soluțiile PSD”, este mesajul transmis de senatorul social-democrat.

Cu câteva zile în urmă, PSD a făcut publică o propunere de buget alternativ prin care social-democrații susțin se poate asigura atât creșterea pensiilor cât și a alocaţiilor simultan cu scăderea deficitului.

Reacțiile social-democraților vin după ce presedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2020 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, prin care este prevăzută majorarea pensiilor cu 40%.

Pe 22 septembrie 2020, Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat în plen reunit proiectele de lege care aprobă rectificarea bugetară în forma care include amendamentul PSD ce prevede majorarea pensiilor cu 40%. Ulterior, Guvernul a sesizat Curtea privind proiectele care vizează rectificarea bugetară, iar pe 13 ianuarie, CCR a respins obiecţia Executivului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here