Guvernanții pregătesc bugetul de stat pentru anul 2022, iar acesta va fi făcut public imediat după jumătatea lunii decembrie, a transmis senatorul PSD Dănuț Cristescu.
Parlamentarul de Teleorman spune că bugetul de stat al anului viitor va include resursele necesare pentru susținerea măsurilor sociale; creșterea alocațiilor, creșterea salariului minim, creșterea punctului de pensie, creșterea pensiei minime, ajutor pentru încălzire, compensații la scumpirea electricității și a gazelor, dar și resurse consistente pentru investiții – echivalentul a 7% din Produsul Intern Brut al României.
“Pregătim bugetul de stat pentru 2022! Nu pierdem timpul! Bugetul de stat pe anul viitor va fi făcut public (depus în transparență) imediat după jumătatea lui decembrie; reprezintă o prioritate asumată de ministrul social-democrat al Finanțelor.
Dacă vrei și dacă știi, poți! Ministrul PSD al Finanțelor va proba acest lucru, legea va fi respectată și bugetul de stat pentru anul viitor va fi gata la termen, în pofida întârzierilor provocate de criza politică prelungită și de contextul actual extrem de dificil.
Bugetul de stat al anului viitor va include resursele necesare pentru susținerea măsurilor sociale; creșterea alocațiilor, creșterea salariului minim, creșterea punctului de pensie, creșterea pensiei minime, ajutor pentru încălzire, compensații la scumpirea electricității și a gazelor, etc.
În egală măsură bugetul anului viitor va asigura resurse consistente pentru investiții – echivalentul a 7% din Produsul Intern Brut al României
Readucem normalitatea, dezvoltarea economică și implicit o viață mai bună pentru români”, este mesajul senatorului PSD Dănuț Cristescu.