Șase persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe DN6, la Drăgănești

0

Șase persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, produs marți seară, pe DN6, la ieșire din localitatea Drăgănești Vlașca.

Două autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier, iar potrivit ISU Teleorman, la sosirea echipajelor de salvare la fața locului, victimele erau conștiente și cooperante, iar una dintre acestea, rămasă blocată, a fost scoasă cu ajutorul accesoriilor de descarcerare dintre fiarele contorsionate ale autoturismului.

Este vorba despre un bărbat de aproximativ 31 de ani, care prezenta traumatisme la nivelul membrelor și toracelui, însă era conștient și cooperant.
Toate cele șase victim au fost transportate la Spitalul Județean, două de echipajele SMURD și patru de echipajele Serviciului de Ambulanță.

La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o mașină de stingere, o descarcerare, două ambulanțe SMURD și o autospecială de transport victime multiple.

Cazul a rămas în atenția polițiștilor, care vor stabili împrejurările în care a avut loc accidentul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here