România are nevoie de un președinte social-democrat/Declarație politică

0
După mai bine de două decenii de președinți de dreapta, fie ei jucători sau mai puțin implicați, România are nevoie de un președinte echilibrat, consecvent și căruia să-i pese.

 

După mai mult de 20 de ani, România poate avea, din nou, un președinte social-democrat, care să fie alături de oameni. Românii au nevoie de un președinte cu experiență, în același timp modest, muncitor și empatic. Partidul Social Democrat a fost întotdeauna alături de oameni și de nevoile lor și poate să dea românilor președintele de care au nevoie.

Președintele Marcel Ciolacu și-a asumat sarcini extrem de dificile, în momente grele și a acceptat intrarea PSD la guvernare atunci când nu doar prezentul, dar și viitorul țării erau incerte.

Sub conducerea sa, Guvernul României a adoptat cele mai importante măsuri de sprijinire a populației, dar și a mediului economic, într-una dintre cele mai grele perioade prin care a trecut țara noastră și anume:

  • plafonarea prețurilor la energia electrică și gaze, precum și plafonarea prețurilor la alimentele de bază;
  • majorarea pensiilor, salariilor și a alocațiilor copiilor;
  • susținerea persoanelor vulnerabile.

România are nevoie de un președinte care a demonstrat că poate fi concomitent: un lider puternic în vremuri de cumpănă, un politician respectat în afara granițelor, dar mai ales un om care înțelege problemele reale ale românilor și este preocupat să le rezolve.

Deputat P.S.D. Teleorman

Prof. Florin Piper-Savu 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here