Primarii liberali de la Scrioaștea și Frăsinet se pregătesc să treacă în barca PSD

0

Doi dintre primarii PNL din județ, respectiv Florentin Adrian Ghimiș, primarul comunei Frăsinet și Alexandru Anghel, primarul comunei Scrioaștea, se pregătesc să treacă în barca social-democraților la viitoarele alegeri locale, susțin surse politice.

 

Aceștia au participat la reuniunea conducerii PSD din județ de la finalul săptămânii trecute, unde ambii și-ar fi exprimat susținerea pentru Adrian Gâdea și aripa social-democrată din Teleorman.
Florentin Adrian Ghimiș, primarul de la Frăsinet, este în funcție încă din anul 2004 și, însă pentru Alexandru Anghel, primarul de la Scrioaștea, mandatul început în anul 2020 este primul de edil.

Potrivit unor surse politice, cei doi n-ar fi singurii primari liberali care s-ar pregăti să-și facă bagajele pentru a se muta în aripa PSD din județ. Rămâne de văzut însă cât e zvon și cât adevăr în discuțiile care încep să-și facă loc în spațiul public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here