Polițiștii teleormăneni au intervenit, la final de săptămână, la peste 260 de evenimente, dintre care aproape 230 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, transmite Poliția Teleorman. Au fost reținute 37 de permise de conducere, iar cinci certificate de înmatriculare au fost retrase pentru diferite abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat nu mai puțin de 300 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 160.000 lei, dintre acestea peste 60 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar alte nouă pentru nereguli privind depășirea etc.
Acțiunile polițiștilor sunt justificate pe deplin, ținând cont de faptul că, la nivelul județului Teleorman, de la începutul anului și până în prezent, au fost înregistrate 89 de accidente rutiere soldate cu victime omenești, dintre care 16 s-au produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, iar 14 au la bază neacordarea de prioritate vehiculelor.