„Niculae Moromete” candidează la Primăria Alexandria

0

Orice român care a văzut, măcar o dată, filmul „Moromeții”, știe cine este Marius Rivera Badea. De loc din Poroschia, a primit, la vârsta de doar 11 ani, rolul lui Niculae Moromete în filmul „Moromeții”, film în care obiectivul său era să meargă la școală.

Nu a continuat o carieră în cinematrografie sau teatru, dar a cochetat cu politica pe când era foarte tânăr, ocupând chiar o funcție de vicepreședinte al Consiliului Județean Teleorman, funcție din care și-a dat demisia în anul 2007. Pentru că nu se regăsea într-o luptă politică ce nu-i aparținea, spune Marius Rivera Badea, la aproape 13 ani de la demisia din Consiliul Județean.

Dacă în „Moromeții” obiectivul său era să meargă la școală, acum, cu câteva luni înaintea alegerilor locale, obiectivul său este să câștige Primăria Alexandria. Iar organizația din Teleorman a ALDE îl susține în demersul său.

Candidatura sa pentru funcția de primar a municipiului Alexandria și ce anume l-a determinat să revină în politică, după o pauza așa lungă, au fost printre subiectele discutate în cadrul unei conferințe de presă, ce a avut loc la sediul organizației județene a partidului, joi, 4 iunie, la care a participat și președintele ALDE Samuel Calotă, dar și candidatul pentru Roșiorii de Vede, Virgiliu Cocoșilă.

„Eu am încercat să fac politică atunci când eram încă tânăr, aveam 20 și ceva de ani. În 2007 aveam 33-34 de ani și mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, pentru că nu m-a interesat să țin de vreo funcție, nu eram disperat de funcții politice…Mi-am dat demisia pentru că nu mă regăseam, pentru că eu consideram că locul meu nu era acolo atâta timp cât luam parte la niște războaie locale politice care nu-mi aparțineau. Nu am considerat că pot să-mi aduc aportul ca tânăr la politica din Teleorman, așa că mi-am dat demisia. Am vrut să-mi văd de familie, aveam copii mici… Nici nu aveam experința necesară, adică nu vreau să spun cum spun mulți la 20 și ceva de ani, că vreau să mă ocup de politică, când eu n-am demonstrat nimic concret; să vreau să conduc ceva la nivel local sau chiar național fără să demonstrez ceva concret. Mi se pare total anapoda. Ar trebui să avem o perioadă în care să acumulăm experiență, cunoștințe, să creștem ca oameni, iar după aceea să încercăm să ajutăm comunitatea din care facem parte. Asta vreau să fac acum – să ajut comunitatea din care fac parte cu poziția pe care mi-o vor da alegătorii, fie că va fi cea de primar, fie cea de consilier. Nu țin neapărat să devin mâine dimineață primarul Alexandriei, scopul este să ne implicăm activ în comunitatea locală„, a spus Marius Rivera Badea referitor la candidatura sa pentru Primăria Alexandria.

În perioada următoare partidul va face și un sondaj de opinie pentru a testa popularitatea de care se bucură Marius Rivera Badea în rândul electoratului alexăndrean, a spus Samuel Calotă, președintele ALDE Teleorman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here