Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit, în ultimele trei zile, la un număr de 97 evenimente, dintre care 81 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, au anunțat reprezentanții ISU Teleorman.
De asemenea, în intervalul menționat, salvatorii au intervenit și pentru stingerea a nouă incendii, dintre care un incendiu locuință în Alexandria, un incendiu izbucnit la un autoturism pe DJ 504, pe șoseaua spre Cernetu, un incendiu cultură grâu si vegetație uscată pe raza comunei Mavrodin și șase incendii de vegetație uscată și gunoi menajer pe raza localităților Alexandria, Țigănești, Bujoreni, Blejești și Bujoru.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o anexă gospodărească pe raza municipiului reședință de județ. Ajunși la locul evenimentului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, forțele de intervenție au reușit să împiedice extinderea focului în interiorul apartamentului și la casa de locuit din imediata vecinătate. Au ars sau au fost deteriorate de fum o magazie pe aproximativ 8 mp, câteva obiecte de mobilier și mai multe materiale de uz gospodăresc. De asemenea, la apartamentul de la etajul 1 al blocului de locuit din apropiere a fost distrus un geam.
Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la suma de 2.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 70.000 de lei. Cauza probabilă a incendiului a fost o țigară nestinsă aruncată la întâmplare în apropierea materialelor ușor combustibile.