Inconstienta si neatenția i-au adus unui tânăr de 20 de ani din Rosiorii de vede un dosar penal!

0

Ghinion pentru un tânăr de 20 de ani din Rosiorii de Vede! S-a ales cu dosar penal din cauza ca nu a fost atent. A crezut ca-i poate fenta pe oamenii legii urcându-se la volan având permisul suspendat însă un accident banal a scos totul la iveală.

Politistii din Roșiorii de Vede au fost sesizați ieri, prin 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Roșiorii de Vede, s-a produs un accident rutier soldat cu un rănit.

In urma cercetărilor, polițiștii au constatat ca ​un tânăr  în vârstă de 20 ani conducea un autoturism pe str.Dunării din localitate iar la efectuarea manevrei de mers înapoi, nu s-a asigurat și a acroșat cu partea din spate o femeie în vârstă de 53 ani din tot din Roșiorii de Vede, care se deplasa pe partea carosabilă în calitate de pieton.

​Din accident a rezultat rănirea femeii care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma verificărilor, s-a constatat că tânărul avea permisul de conducere suspendat.
Conducătorul auto implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
​În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducere cu permisul suspendat, urmând a se propune soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede.​​​​

Adina Tudor Boboc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here