Încă un final de săptămână aglomerat pentru echipajele de Ambulanță – Peste 900 de solicitări, 314 au vizat cazuri de COVID-19

0
AMBULANTA TELEORMAN

Echipajele Serviciului de Ambulanță Teleorman au fost solicitate să intervină, în perioada 15 – 18 octombrie, la nu mai puțin de 910 de cazuri, dintre acestea 314 pentru îmbolnăviri în masă, se arată în raportul întocmit de conducerea instituției.

Exceptând cazurile de îmbolnăviri în masă – COVID-19 (de testare și/sau transport la spitale), potrivit sursei citate, cele mai multe dintre solicitările la care au intervenit echipajele de Ambulanță, respectiv 197, au vizat transferurile interclinice.

În perioada menționată echipajele de salvare au intervenit, printre altele, și la 68 de cazuri de tuse și problem respiratorii minore, la 44 de cazuri de dureri abdominale sau de spate, la 16 de cazuri de copii bolnavi, dar și 35 de cazuri de conflicte și agresiuni fizice și la cinci tentative de suicid.

În schimb, pentru 12 persoane, șapte bărbați și cinci femei, cu vârste cuprinse între 48 și 89 de ani, nu s-a mai putut face nimic, echipajele de salvare declarând decesul în perioada menționată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here