Forțe proaspete la ISU Teleorman. Cinci noi pompieri au depus Jurămânul Militar în cadrul unei ceremonii solemne

0

Incepând de miercuri, colectivul pompierilor militari al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman s-a mărit cu cinci noi membri. Aceștia au depus Jurământul Militar în cadrul unei ceremonii solemne ținute, miercuri, la sediul instituției.

 

Evenimentul a debutat cu un discurs oficial susținut de mr. Cioacă Bogdan, prim adjunct al inspectorului șef, care a subliniat importanța acestui moment în cariera celor prezenți.

Astăzi, marcăm începutul unei etape de profundă semnificație pentru dumneavoastră, o etapă în care credința, onoarea și responsabilitatea devin valori esențiale ale vieții militare. Jurământul pe care urmează să îl depuneți reprezintă nu doar o declarație solemnă, ci un legământ profund, pe care fiecare dintre noi, cei ce purtăm această uniformă, l-am făcut în slujba patriei și a cetățenilor”, a spus prim adjunctul ISU Teleorman.
Cei cinci noi membri ai colectivului ISU Teleorman, care au promovat examenele de specialitate și au dobândit pe deplin statutul de militar sunt: sublocotenent Culcea-Pațe Valentina Claudia, sergent major Martin Nicoleta Camelia, locotenent Țone Mihai, sublocotenent Mocanu Ioan Sorin și sublocotenent Băsășteanu Adrian Cristian.

Ceremonia a continuat cu momentele solemne prevăzute în protocol, respectiv: înclinarea Drapelului de Luptă, simbol al loialității față de patrie; rostirea Jurământului Militar sub coordonarea domnului mr. Cioacă Bogdan, încheierea rostirii jurământului cu îndemnul adresat de Prim-adjunctul Inspectorului Șef:
De azi înainte, prin voia voastră şi ocrotirea lui Dumnezeu, v-aţi legat pe viaţă de ţară! Fiţi demni de acest legământ! Dumnezeu să vă ajute!”; intonarea Imnului Național al României, marcând solemnitatea și respectul față de valorile naționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here