Dosar penal pentru un bărbat din Roșiorii de Vede, care și-a agresat soția – Polițiștii au emis și un ordin de protecție

0

Polițiștii roșioreni au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și au emis ordin de protecție provizoriu în cazul unui bărbat de 64 de ani, din municipiu, care și-ar fi agresat fizic soția, o femeie de 63 de ani.
Oamenii legii au fost sesizați, vineri, prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 63 de ani, din localitate, a fost agresată de către soț.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit că, la data de 25 iunie a.c., în jurul orei 19:00, în timp ce se aflau la locuința comună, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri familiale, bărbatul și-ar fi agresat fizic soția (lovind-o cu pumnii), aceasta necesitând îngrijiri medicale.

Victimei i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și a fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultatul obținut indicând faptul că există risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here