Un bărbat din Drăgănești Vlașca s-a ales cu dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără a avea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce, băut fiind și fără permis de conducere, s-a urcat la volanul mașinii și a intrat în gardul unei gospodării din localitate. Mai mult acesta a plecat de la fața locului, fiind indentificat ulterior de polițiști.
Potrivit IPJ Teleorman polițiștii au fost sesizați miercuri, în jurul prânzului, de bărbatul din Drăgănești Vlașca, în gardul căruia s-a oprit mașina, iar la scurt timp șoferul autoturismului a fost găsit la domiciliul său din localitate.
„Bărbatul a declarat că a condus un autoturism pe strada Târnavele din satul Comoara, deşi nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule şi a intrat în coliziune cu gardul împrejmuitor al unei locuinţe.Totodată, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal”, a transmis IPJ Teleorman.