Pepino Iordănescu, cunoscut în municipiul reședință de județ atât pentru activitatea politică desfășurată în aripa liberală, cât și pentru inițiativele civice întreprinse, nu putea să nu dea o mână de ajutor celor care au nevoie, în timpul pandemiei de COVID-19, cu care se confruntă țara și, implicit, județul.
În acest sens, societatea pe care acesta o deține a făcut o donație importantă Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman. Nu mai puțin de 500 de litri de dezinfectant profesional au mers către instituția teleormăneană, pentru a fi folosit la dezinfecţia și curăţarea solurilor, pereţilor, încăperilor, a instrumentarului medical, veselă etc.
„În contexul actual, provocat de pandemia de COVID 19, societatea noastră a donat 500 de litri de dezinfectant profesional Direcției de Protecție a Copilului Teleorman. Biocidul este avizat de către Ministerul Spănătății și poate fi folosit pentru dezinfecţia și curăţarea solurilor, pereţilor, încăperilor, a instrumentarului medical, veselă etc. În aceste zile, destul de dificile pentru întreaga societate românească, instituțiile care activează în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi cele aflate în nevoie, trebuie sprijinite. SOLIDARITATEA va fi motto-ul după care ne vom ghida întreaga activitate!”, spune Pepino Iordănescu, care mai precizează că a văzut cum în ultima perioadă, instituții din alte județe, care se ocupă de protecția unor categorii vulnerabile de persoane, cum sunt copiii aflați în plasament ori bătrânii din centrele pentru persoane vârsnice, s-au confruntat cu numeroase cazuri infecții cu noul coronavirus.