Doi tineri uciși la Turnu Măgurele; cadavrele le-au fost cărate zeci de kilometri, până la Drăgănești de Vede

0

Doi tineri, de 16 și 18 ani, domiciliați în Olt, și-au găsit sfârșitul în locuința lor comună din Turnu Măgurele. Din primele date, aceeștia au fost uciși cu bestialitate de către un tânăr de 24 de ani, din Roșiori de Vede, care după ce i-a omorât le-a cărat cadavrele zeci de kilometri, până la Drăgănești de Vede, unde le-a abandonat într-o casă părăsită.
Presupusul criminal a fost reținut pentru 24 de ore și dus în arestul poliției.

În ziua de 25 octombrie, a. c., un cetățean din municipiul Turnu Măgurele a sesizat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, faptul că în noaptea de 24 spre 25, fratele său de 18 ani și concubina acestuia de 16 ani, ambii domiciliați în județul Olt, au dispărut din locuința comună pe care o aveau în municipiul Turnu Măgurele.
Echipa operativă constituită în cadrul Serviciului de Investigații Criminale în urma activităților și investigațiilor operative desfășurate, a rezultat faptul că un bărbat de 24 de ani din municipiul Roșiori de Vede s-ar fi deplasat la locuința comună a acestora, unde din motive necunoscute și care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, ar fi izbucnit un conflict aplicându-le celor doi mai multe lovituri, care le-ar fi provocat leziuni cauzând decesul.
Acesta ar fi transportat ulterior cadavrele cu ajutorul unui autoturism cu care se deplasa, pe raza comunei Drăgănești de Vede, ascunzându-le într-o casă de locuit părăsită.
Suspectul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman”, a anunțat IPJ Teleorman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here