Primarul municipiului Alexandria, Victor Drăgușin a participat joi, 27 august, la festivitatea de decernare a diplomelor de merit pentru voluntarii care au sprijinit, în mod activ, toate acțiunile organizate de Primăria Alexandria, atât în perioada stării de urgență, cât și pe perioada stării de alertă, ori de câte ori a fost solicitat sprijinul acestora pentru cei aflați izolați la domiciliu.
„Am trăit și trăim vremuri complicate. Ne aducem aminte de starea de urgență, foarte multă teamă justificată, emoții, și nu pozitive, iar dumneavoastră ați dat dovadă de curaj, dar mai ales de dragoste față de oameni. Nu spun cuvinte mari, vă asigur că sunt extrem de emoționat uitându-mă la dumneavoastră, apreciez ceea ce ați facut pentru comunitate. (…) iar pentru faptul că dumneavoastră ați dorit să sprijiniți acțiuni/activități care puteau prezenta un pericol, un grad ridicat de contaminare, nu am cuvinte să exprim recunoștința și prețuirea (…) Dumneavoastră ați demonstrat că aveți suflet și ați transferat această stare de spirit la foarte mullți oameni”, le-a spus Victor Drăgușin voluntarilor prezenți, miercuri, în sala de ședințe a Primăriei.
În cadrul evenimentului au fost acordate 16 diplome de merit și câte un buchet de flori voluntarilor care au demonstrat că sunt alături de cetățenii Alexandriei și au sprijinit în mod activ acțiunile derulate de Primăria Municipiului Alexandria în perioada pandemiei, indiferent de riscurile la care puteau fi supuși, din cauza gradului ridicat de infestare cu SARS CoV-2.