“Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor. Studii și articole dedicate Centenarului Marii Uniri”

0

Marți, 5 februarie 2019, începând cu ora 11, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene “Marin Preda” Teleorman, instituție subordonată Consiliului Județean Teleorman, va avea loc lansarea volumului “Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor. Studii și articole dedicate Centenarului Marii Uniri” apărut sub egida Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir”, la Editura Universul Academic.

 

Al doilea dintr-o serie, care constituie un obiectiv central al   Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir”, actualul volum constituie o datorie de onoare pentru Asociație  în a-l pune la dispoziția cercetătorilor, pasionaților de cultură și istorie din țară și străinătate și tuturor celor interesați. Cu o întindere de 400 de pagini și o grafică de excepție, acesta cuprinde 35 de studii și articole semnate de 32 de autori (cercetători științifici, cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, laici și clerici, militari și civili, membri ai Asociației sau profesând în instituțiile care-l au ca patron spiritual pe Dimitrie Cantemir).  Printer autori se numără: Mircea Dogaru, Viorel Ciobanu, Victor Gabriel Osăceanu, Mihail Țăpârlea, Octavia Costea, Ionel Cantaragiu, Valentin-Stelian Bădescu, Ana-Irina Iorga, Bogdan Cuza, Gheorghe Văduva.

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723), patronul spiritual al asociației, a fost  domn al Moldovei (1693 şi 1710 – 1711), autor, cărturar al umanismului românesc, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic, scriitor român,  primul român ales membru al Academiei de Științe din Berlin în 1714.

În ansamblu, volumul ce se lansează surprinde nu numai fațetele multiple ale personalității marelui cărturar, într-o nouă viziune exhaustivă, ci și ideea forță a conștiinței și necesității unității românești, idee ce transpare din întreaga operă a academicianului european și omului de stat care a fost Dimitrie Cantemir.

Cartea va fi prezentată de col. (r). Viorel Ciobanu – Secretar general al Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir” și col. (r) dr. Mircea Dogaru, coordonatori ai volumului.

Mircea Dogaru (n. 30 ianuarie 1955, Târgu-Mureș) este un istoric și scriitor român, colonel în rezervă. A publicat numeroase lucrări pe teme controversate ale istoriografiei românești. Este absolvent al Facultății de Istorie-Filosofie din București în 1979. Este repartizat ca profesor la Liceul nr. 13 din Capitală însă, în același an, renunță la învățământ în favoarea cercetării. Astfel, devine cercetător-științific la Institutul de Istorie și Teorie Militară (1979-1999), specialitatea „Istorie militară antică, medievală și arheologie”. Este specialist în istoria UE la Institutul Francez (1997) și în Politici de apărare NATO în Canada (1998). Obține în 1994 titlul de doctor în istorie militară. În calitate de publicist obține premiul pentru debut în 1984, devenind membru al UZP din 1999. Începând cu anul 2002 este profesor asociat la Facultatea de Istorie, Geografie, Filosofie a Universității Craiova. Domnul Mircea Dogaru este președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere (SCMD).

Biblioteca a organizat cu acest prilej o expoziție  de carte care valorifică opera lui Dimitrie Cantemir, personalitate erudită care vorbea 11 limbi străine și care a scris în patru alfabete o operă enciclopedică de excepție și de mare valoare științifică prețuită la nivel universal.

Expoziția cuprinde următoarele cărți ale marelui cărturar român:

  • Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul (1698) – carte scrisă în limbile română și greacă și tipărită la Iași.
  • Istoria ieroglifică scrisă la Constantinopol în română (1703 – 1705)
  • Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor în română.
  • Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 – 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin. Descrierea Moldovei reprezintă prima prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei și locuitorilor ei.

Scrierile lui Cantemir propagă un ecou reverberant și actual, “spiritul lor se transmite în fiecare dintre noi, ca o conștiință a confluenței intercivilizaționale, în care valorile sunt mai tari ca timpul și mai vaste ca nemărginirea”.

Noica afirma că “Dimitrie Cantemir venea cu tot Occidentul în el să se aplece asupra neamului românesc”, însă o analiză completă a prințului filosof îndreptățește să completăm: „Dimitrie Cantemir venea cu tot Occidentul și cu tot Orientul în el să se aplece asupra neamului românesc.”

Volumul ce se lansează ne provoacă să identificăm, să prețuim, să promovăm valorile neamului nostru, să conștientizăm fiecare că “pentru a fi în măsură să-ți proiectezi viitorul, trebuie să-ți cunoști, să-ți recunoști și să-ți înțelegi foarte bine trecutul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here