Comitetul Local pentru Situații de Ugență, întrunit în ședință marți, 19 ianuarie, a decis ca, începând de miercuri, 20 ianuarie, să se redeschidă cinematografele, instituțiile de spectacole, restaurantele, cafenelele, barurile, inclusiv cele din interiorul hotelurilor/ pensiunilor, jocurile de noroc, în limita a 30% din capacitatea maximă a spațiului la o rată de incidență cuprinsă între 1,5 – 3,00 infecții la 1000 de locuitori.
Membrii CLSU au adoptat o serie de măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID – 19 pe raza Municipiului Alexandria.
În urma situației transmisă de către DSP Teleorman cu privire la rata de incidență COVID-19 pentru localitatea Alexandria, s-au hotărât următoarele măsuri aplicabile începând cu data de 20.01.2021:
– cinematografele, instituțiile de spectacole și/sau concerte vor putea funcționa începând cu data de 20.01.2021, ora 06:00 cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului la o rată de incidență cuprinsă între 1,5 – 3,00 infecții la 1000 de locuitori;
– operatorii economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice de tipul restaurantelor, cafenelelor, barurilor își vor putea relua activitatea, începând cu data de 20.01.2021, în interiorul clădirilor, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-23:00 la o rată de incidență cuprinsă între 1,5 – 3,00 infecții la 1000 de locuitori;
– restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor, pensiunilor, alte unități de cazare își vor putea relua activitatea fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00 începând cu data de 20.01.2021 la o rată de incidență cuprinsă între 1,5 – 3,00 infecții la 1000 de locuitori;
– operatorii economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor/fast-food, cafenelelor și asimilate acestora, își vor putea relua activitatea privind prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective la o rată de incidență cuprinsă între 1,5 – 3,00 infecții la 1000 de locuitori începând cu data de 20.01.2021, ora 06:00;
– activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, inclusiv cazinouri la o rată de incidență cuprinsă între 1,5 – 3,00 infecții la 1000 de locuitori începând cu data de 20.01.2021, ora 06:00.
IMPORTANT: Operatorii economici au obligația verificării zilnice a ratei de incidență pe site-ul Instituției Prefectului Județului Teleorman la secțiunea ”ACTIVITĂȚI”, subsecțiunea ”SITUAȚII DE URGENȚĂ”, rubrica ”RATA DE INCIDENȚĂ” , în vederea respectării prevederilor legale, care poate fi accesat aici: https://tr.prefectura.mai.gov.ro/rata-incidentei-cumulata-a-cazurilor-pe-ultimele-14-zile/
Aceste măsuri sunt aplicabile pentru o perioadă de 14 zile, respectiv până la data de 02.02.2021, inclusiv.
Potrivit celor expuse mai sus a fost emisă Hotărârea C.L.S.U. nr. 3/ 19.01.2021 pe care o puteți vizualiza în integralitate accesând link-ul https://www.alexandria.ro/actiuni-locale/.