Începând cu 1 ianuarie 2022, punctul de pensie crește la 1.586 de lei, pensia minima crește la 1.000 de lei, iar pensionarii cu venituri mici primesc a 13-a pensie, pe care o pot folosi ca să-și asigure coșul zilnic, a transmis senatorul PSD Dănuț Cristescu. Parlamentarul de Teleorman a precizat și că Ministerul de Finanțe a făcut la timp rectificarea bugetară, astfel încât pensionarii au început să-și primească pensiile cuvenite, fără întârziere. De asemenea, mai spune senatorul Dănuț Cristescu, PSD exclude varianta creșterii vârstei de pensionare.
“Pensionarii trebuie respectați! Ministerul de Finanțe a făcut la timp rectificarea bugetară, astfel încât pensionarii au început să-și primească pensiile cuvenite, fără întârziere. Există deja calculele bugetare necesare pentru ca întreg programul social cu care PSD a intrat la guvernare și care prevede creșterea punctului de pensie, majorarea pensiei minime și acordarea ajutorului pentru cei cu pensii mici, să fie aplicat de la începutul anului viitor.
De la 1 ianuarie 2022 va intra in vigoare noul punct de pensie de 1586 lei. Pensia minimă va crește de la 800 la 1000 de lei, iar pensionarii cu venituri cuprinse între 1000 și 1600 de lei vor primi a 13-a pensie. PSD exclude varianta creșterii vârstei de pensionare”, este mesajul senatorului PSD Dănuț Cristescu.