Creștere alarmantă a numărului incendiilor de vegetație uscată

0
Numărul incendiilor de vegetație uscată înregistrează o creștere de 95,66% anul acesta, comparativ cu anul trecut, transmite ISU Teleorman. Potrivit sursei citate, în perioada 01.01.2024 – 26.08.2024, pompierii au intervenit pentru stingerea a 722 de incendii de vegetație uscată, față de 369 de intervenții anul trecut.

 

Această situație vine și pe fondul temperaturilor ridicate, de peste 40 de grade Celsius, care au condus la o secetă prelungită în județul nostru, în lunile iunie și iulie, ceea ce a presupus și existența unei cantități mai mari de vegetație uscată. Cert este că acest fenomen al arderilor necontrolate este anual întâlnit în sudul țării, foarte mulți cetățeni alegând să distrugă vegetația uscată și resturile menajere prin folosirea focului deschis. Mai mult decât atât, de când legea a interzis această practică, majoritatea celor care dau foc, pleacă rapid din acea zonă, lăsând flăcările nesupravegheate, de aici riscul și mai mare de propagare la bunurile din apropiere”, transmit pompierii teleormăneni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here