Consiliul Local Alexandria a aprobat numărul de burse pentru semestrul II al anului școlar 2020-2021

0

În cadrul ședinței Consiliului Local Alexandria de joi, 27 mai, a fost aprobat proiectul de hotărâre, inițiat de primarul Victor Drăgușin, prin referatul de aprobare, cu privire la acordarea numărului de burse din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Alexandria, aferente semestrului II al anului şcolar 2020-2021.

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, au fost aprobate 1.302 burse pentru şcolile generale din municipiul Alexandria şi 1.974 de burse pentru liceele alexăndrene.

Din totalul de 3.276 de burse, două sunt de performanță (una de 400 de lei și alta de 200 de lei/ lună), 3.025 sunt burse de merit (128 burse merit – 250 lei/ lună; 925 burse merit – 200 lei/ lună; 1.117 burse merit – 150 lei/ lună; 23 burse merit – 130 lei/ lună; 277 burse merit – 120 lei/ lună; 4 burse merit – 110 lei/ lună; 551 burse merit – 100 lei/ lună), 29 sunt burse de studiu (100 lei/lună), iar alte 220 sunt burse de ajutor social (100 lei/lună).

Dintre şcolile gimnaziale, cele mai multe burse vor fi acordate elevilor Şcolii Gimnaziale “Ştefan cel Mare” (437 de burse) în timp ce, dintre liceele alexăndrene, cele mai multe burse vor merge la elevii Colegiului Naţional Pedagogic “Mircea Scarlat” (650 de burse)

și la cei ai Colegiului Național “Al. I.Cuza” (676 de burse).

Numărul de burse (performanţă/merit/ studiu şi de ajutor social) a fost aprobat în cadrul ședințelor din Consiliile de Administraţie pentru fiecare unitate de învățământ.

În urma comunicării numărului de burse de către fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat, Primăria Municipiului Alexandria a elaborat proiectul de hotărâre în vederea acordării acestor burse, care reprezintă o formă de stimulare a elevilor (bursa de performanță și de merit) și o formă de sprijin material (burse de studiu și burse sociale).

În anexa la H.C.L. https://www.alexandria.ro/wp-content/uploads/HCL-nr-burse-sem-2.pdf, aprobată de Consiliul Local, se regăsește situația burselor pentru semestrul II al anului școlar 2020-2021, pentru fiecare unitate școlară în parte.

Cuantumul burselor acordate elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiului Alexandria, aferente semestrului II al anului şcolar 2020 – 2021, a fost aprobată în ședința din data de 24 aprilie, iar aceasta poate fi accesată la adresa: https://www.alexandria.ro/wp-content/uploads/HCL-115_23-apr-2021.pdf .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here