Cod Portocaliu de caniculă pentru ziua de luni; de marți e în vigoare un Cod Galben de disconfort termic ridicat, cu temperaturi de până la 36 de grade

0

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben vizând val de căldură, disconfort termic ridicat şi caniculă, în judeţele Iaşi, Bacău, Vaslui, zona de litoral a judeţelor Tulcea şi Constanţa şi în judeţele Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, valabilă pentru ziua de luni, 2 august, dar și o avertizare Cod portocaliu – val de căldură persistent şi disconfort termic deosebit de accentuat, pentru judeţele Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Ilfov şi municipiul Bucureşti şi parţial judeţele Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Tulcea şi Constanţa, valabilă în aceeași perioadă.

„Valul de căldură va persista în regiunile sudice şi estice, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 şi 37 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade (…) Luni (2 august) în Muntenia, cea mai mare parte a Olteniei şi a Dobrogei şi în sudul Moldovei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar în sudul Munteniei se vor atinge 41 de grade”, au precizat meteorologii.

Pe de altă parte, pentru zilele de marţi, miercuri şi joi (3-5 august), meteorologii au emis o atenţionare Cod galben privind disconfort termic ridicat pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

„Local în sudul şi sud-estul ţării, disconfortul termic se va menţine ridicat şi pe arii restrânse va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 şi 36 de grade, iar minimele, în marea lor majoritate, nu vor coborî sub 20 de grade”, a transmis ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here