Cinci victime au rezultat în urma unui accident rutier petrecut, în urmă cu puțin timp, pe E70 între Vităneși și Văceni. Au fost implicate în accident trei autoturisme, iar în urma impactului au fost rănite 5 persoane, 4 adulți și un copil de aproximativ 2 ani.
Copilul, ce prezenta o fractură deschisă la membrul superior stâng, a fost preluat de un elicopter SMURD si transportat la un spital de specialitate din București.
Dintre cei 4 adulți, cu traumatisme ușoare, ce au primit primul ajutor calificat, o femeie de 33 de ani a fost transportată la U.P.U. Alexandria pentru investigații medicale amănunţite. Celelalte trei persoane adulte au refuzat să meargă la spital.
Au intervenit la locul accidentului pompierii cu o descarcerare, două mașini de stingere, două ambulanțe SMURD și o autospecială de transport personal și victime multiple, iar SAJ Teleorman cu trei echipaje medicale.