Descoperire macabră făcută, luni dimineață, pe câmpul dintre localitățile Frumoasa și Bragadiru. Potrivit IPJ Teleorman, un bărbat a alertat autoritățile despre faptul că ar fi observat o persoană decedată.
La fața locului s-au deplasat oamenii legii, care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit faptul că este vorba despre o tânără, în vârstă de 21 de ani, din Alexandria, care a fost găsită în extravilanul comunei Frumoasa.
În urma examinării, s-a constat că tânăra prezenta urme de violență pe corp, iar după efectuarea cercetarii la fața locului aceasta va fi transportată la o unitate medicală pentru efectuarea necropsiei.
Cercetarea este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.