Bărbat prins băut la volan, fără permis și cu mașina neînmatriculată. Amendă de 20.000 de lei pentru nerespectarea restricțiilor de circulație

0

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roșiori de Vede cercetează un bărbat în vârstă de 35 de ani din județul Mehedinți care a condus un autoturism pe raza municipiului Roșiori de Vede, deși nu poseda permis de conducere și ar fi consumat băuturi alcoolice, iar autoturismul nu era înmatriculat.

La data de 12.04.2020, în jurul orei 23:30, polițiștii din Roșiori de Vede au depistat un bărbat în vârstă de 35 de ani din comuna Stângăceaua, județul Mehedinți în timp ce conducea un autoturism pe strada Dunării din localitate, deși ar fi consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească, unde a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ca urmare a verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției a rezultat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar valabilitatea autorizației provizorii de circulație a autoturismului în cauză era expirată din data de 28 martie 2020.

În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea restricțiilor de circulație impuse pe perioada stării de urgență, cu amendă în valoare de 20.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here