Bărbat din Moșteni, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

0

Un bărbat de 40 de ani, din Moșteni, a fost reținut, luni, de polițiști, după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a înființat la ușa concubinei sale, pe care o agresase fizic la începutul lunii, și a amenințat-o. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și nerespectarea ordinului de protecție

Activitatea infracțională reținută în sarcina bărbatului constă în aceea că, la data de 07 noiembrie, și-ar fi agresat fizic concubina, în cauză fiind întocmit dosar penal și emis ordin de protecție provizoriu, confirmat ulterior de Judecătoria Videle, prin care acestuia i s-a impus să păstreze o distanță de minimum 100 m față de femeie și locuința acesteia, din satul Cosmești, ordin de protecție încălcat de bărbat la data de 16 noiembrie, când s-a deplasat la domiciliul femeii și i-a adresat amenințări.

La data de 23 noiembrie, fiind în continuarea cercetărilor, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Teleorman, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.

Eectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here