Zece primării din Teleorman, între care Alexandria și Zimnicea, au primit, la finalul săptămânii trecute, sume de bani pentru decontarea facturilor pentru obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Astfel, miercuri, 23 decembrie, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a virat aproape 337 milioane de lei, în vederea decontării facturilor pentru 432 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Pentru județul Teleorman, au fost virați bani în conturile primăriilor: Alexandria- 657.815 lei, Bragadiru- 7.232.905 lei, Brânceni- 645.733 de lei, Călmățuiu de Sus- 246.439 de lei, Frăsinet- 793.136 de lei, Lunca- 703.968 de lei, Rădoiești- 291.954 de lei, Scurtu Mare- 118.162 de lei, Sârbeni- 7.856 de lei, Zimnicea- 958.906
Programul Național de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanțare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităților administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educațională, de sănătate și de mediu, sportivă, social-culturală și turistică, administrativă și de acces la căile de comunicație, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanțare multianuale încheiate între minister și beneficiarii obiectivelor de investiții.