O autorulotă ce era folosită pentru transportarea unor stupi, staționată în apropierea unui incendiu izbucnit, vineri, apropierea satului Dulceanca, a fost distrusă de foc.
Incendiul, care s-a extins rapid la o miriște, pe o suprafață de cca. 80 de hectare, a fost lichidat de pompieri după aproximativ cinci ore, iar pagubele sunt estimate la suma de 25.000 de lei, potrivit ISU Teleorman.
„Incendiul a fost localizat și lichidat de pompierii militari roșioreni, cu ajutorul a două autospeciale de lucru cu apă și spumă, sprijiniți de mai mulți cetățeni, care au adus la fața locului trei tractoare pentru realizarea brazdelor și izolarea focarelor”, transmite ISU Teleorman.
Din primele cercetări efectuate și din relatările martorilor, incendiul a izbucnit de la scânteile mecanice ale unei combine agricole.
De altfel, potrivit sursei citate, numai în cursul zilei de vineri, pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a șapte incendii de vegetație uscată și miriște, pe raza localităților Rădoiești, Piatra, Țigănești, Scrioaștea, Dobrotești, Dulceanca și Rădoiești Deal.