Aproape o sută de amenzi date de polițiști la final de săptămână, mai mult de jumătate pentru viteză

0

În urma activităților preventive desfășurate, numai în ultimele trei zile, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 61.820 de lei, au reținut 31 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au retras un certificat de înmatriculare.

“Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au acționat în vederea prevenirii și combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, fiind întocmite dosare penale și aplicate sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice”, au transmis reprezentanții IPJ Teleorman.

Din totalul amenzilor, 56 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 14 sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță, 9 sancțiune pentru depășire și 7 sancțiuni pentru alte abateri și o sancțiune pentru lipsă ITP, potrivit IPJ Teleorman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here