Alina Barbu este candidatul cu care Partidul Național Liberal și-a propus să câștige, la alegerile din 27 septembrie, Primăria Călmățuiu. Ce anume o recomanda pe cea care a fost, până la vârsta de 42 de ani, profesor de Limba franceza, dar și asistent de frmacie? Simplu. Capacitatea de a lucra cu oamenii, de a-i asculta și de a le înțelege problemele.
“Până la vârsta de 42 de ani mi-am desfășurat activitatea ca profesor de Limba franceză cât și ca asistent de farmacie. Prin prisma acestor activități desfășurate cu și pentru oameni, cât și pentru nevoile lor, am înțeles că în relațiile cu cei din jur este necesară abilitatea de integrare în mediile de viață ale fiecărei comunități. Pot spune că am capacitatea de a comunica constructiv în situații diferite, dar și de a manifesta solidaritate în a rezolva problemele care afectează cominitatea locală. Mă caracterizează punctualitatea, devotamentul și perseverența”, își începe prezentarea Alina Barbu.
Decizia sa de a se înscrie în cursa electorală pentru Primăria Călmățuiu a fost o surpriză pentru mulți dintre cunoscuții săi, iar principalul motiv pentru care a ales să candideze este, spune Alina Barbu, dorința de a le putea oferi locuitorilor din localitate un trai mai bun. În acest sens, spune candidatul PNL la Primăria Călmățuiu, este esențial ca în localitate să fie create locuri de muncă, să se pună accent pe educația copiilor și, mai alesl, pe sănătatea oamenilor.
“Sunt adepta muncii în echipă și consider că persoana care se află la cârma comunei Călmățuiu trebuie să muncească mult, să aibă răbdare și să colaborare atât cu angajații Primăriei, cât mai ales cu cetățenii. Eu consider că deșin toate aceste trei calități, pe care le consider esențiale. (…) Viitorul comunei Călmățuiu este prin și despre oameni. În prezent, cetățenii comunei noastre au o încredere foarte scăzută în capacitatea autorităților locale de a genera soluții pentru problemele cu care ei s-au confruntat de-a lungul timpului”, spune Alina Barbu, care este conștientă de faptul că oamenii își doresc ca multe lucruri să fie îmbunățățile în comuna lor și pe bună dreptate au așteptări foarte mari de la administrația locală.
“Ei își doresc, dincolo de toate, transparență și colaborare. Autoritățile locale trebuie să asculte și să analizeze problemele cu care se confruntă cetățenii și să elaboreze soluții eficiente. Comuna Călmățuiu are nevoie de un primar care să îi bage în seamă, cu sesizările lor, cu problemele lor…Oamenii au nevoie să fie ascultați”, mai spune candidatul PNL.
În ceea ce privește echipa de consilieri ce îi va sta alături, Alina Barbu spune că „este aleasă dintre oamenii locului, oameni responsabili, curajoși, și de încredere”.