“Alexandria sărbătorește Ziua Mondială a Mediului” – Campanie de reciclare a deșeurilor electrice și electronice în municipiul reședință de județ

0

O nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice, organizată de Primăria Alexandria în parteneriat cu Asociația Română pentru Reciclare RoRec, va fi desfășurată, la nivelul municipiului Alexandria, începând cu data de 24 mai, transmite municipalitatea.

Astfel, până pe data de 4 iunie, echipa RoRec se va deplasa împreună cu reprezentantul Primăriei Alexandria la domiciliul solicitanților pentru preluarea electrocasnicelor vechi, grele sau voluminoase, în urma apelului la numărul de telefon 0800.444.800 (tarif gratuit), sau 0752.568.092 (tarif normal), de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 17:00.
Serviciul pentru preluarea deșeurilor de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție este gratuit, iar persoanele/persoanele juridice interesate pot depune și o comandă online de preluare a deșeurilor, prin completarea formularului disponibil pe https://www.colecteaza.ro/actiuni-de-colectare/alexandria-sarbatoreste-ziua-mondiala-amediului/.

De asemenea, organizatorii pun la dispoziția cetățenilor și alte numere de telefon, care pot fi apelate, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 14:00: 0761.834.800 – reprezentant local RoRec sau 0247/317.732 – reprezentant Primăria Municipiului Alexandria.

În cadrul campaniei de reciclare există și niște puncte de colectare fixe, astfel că vechiturile electrice, de mici și/sau mari dimensiuni, pot fi duse la unul din următoarele puncte de colectare provizorii deschise în zona Piața Peco și zona Piața Centrală: joi, 03 iunie, între orele 09:00 – 16:00; vineri, 04 iunie, între orele 09:00 – 12:00.

În cadrul campaniei poate fi colectat orice aparat electric, electronic sau electrocasnic care se bagă în priză sau funcționează pe baterii, a căror calitate este deteriorată.
Mai mult, persoanele participante în cadrul campaniei “Alexandria sărbătorește Ziua Mondială a Mediului”, vor primi tichet de participare la tombolă iar extragerile vor avea loc în data de 04 iunie, ora 14:00, la sediul Primăriei Alexandria, str. Dunării, nr. 139.
Primăria Municipiului Alexandria va acorda premii care constă în diplome și trofee dar și produse electrocasnice oferite de către Asociația Română pentru Reciclare RoRec, astfel: două aspiratoare de mână; două mașini de călcat; un polizor unghiular; două trimmere; două mașini de găurit și înșurubat.

Regulamentul campaniei ”Alexandria sărbătorește Ziua Mondială a Mediului” poate fi vizualizat pe site-ul https://www.colecteaza.ro/wp-content/uploads/2020/09/REGULAMENT-Alexandria-24.05-04.06.pdf.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here