Adrian Gâdea: “Pensia va crește de la 1 ianuarie, cu cel puțin 10%”

0
Pensiile vor crește, începând cu 1 ianuarie 2023, cu cel puțin 10%, anunță președintele PSD Teleorman Adrian Gâdea. Potrivit liderului PSD, social-democrații exclud scenariul creșterii în două tranșe, apărut în spațiul public în ultima perioadă. De asemenea, spune Adrian Gâdea, creșterea pensiilor este “absolut necesară, în special pentru protejarea pensionarilor cu venituri mici a căror putere de cumpărare a fost serios afectată”.

Ministrul PSD al Muncii elimină orice echivoc! Pensionarii să fie liniștiți, pensia va crește de la 1 Ianuarie, cu cel puțin 10%.

PSD susține majorarea punctului de pensie și a pensiei minime cu cel puțin 10%, într-o singură tranșă, de la 1 ianuarie 2023. Aceasta este decizia politică. În privința scenariului creșterii în două tranșe, apărut în presă, PSD exclude această variantă.

PSD susține majorarea pensiilor cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie 2023 și pentru viitor consideră că e necesar ca măsurile guvernului să se concentreze pe protejarea pensionarilor cu venituri mici. În scurt timp, proiectul de buget va fi prezentat în Coaliție, iar decizia va fi clară pentru oricine.

Propunerea PSD, prezentată la finalul lunii august, ca punctul de pensie și pensia minimă să fie majorate cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie 2023 a fost fundamentată pe o analiză economică serioasă, din care reiese în mod clar că o astfel de măsură este sustenabilă pentru anul 2023.

Majorarea pensiilor cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie 2023 nu este doar posibilă, ci și absolut necesară, în special pentru protejarea pensionarilor cu venituri mici a căror putere de cumpărare a fost serios afectată de inflația globală și de criza energetică ce se manifestă la nivel european”, spune președintele PSD Teleorman Adrian Gâdea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here