Activitate pentru prevenirea traficului de persoane, derulată de polițiștii Biroului Siguranța Școlară

0
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman desfășoară, permanent, activități în unitățile de învățământ din județ pentru prevenirea violenței în mediul școlar.

Astfel, în cursul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Teleorman, împreună cu specializați din cadrul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane București, au derulat p acțiune pentru prevenirea traficului de persoane.

Acțiunile derulate de oamenii legii au ca principal obiectiv prevenirea oricărei forme de violență în mediul școlar, constientizarea aspectelor negative ale comportamentului violent atât în rândul elevilor, cât și în rândul cadrelor didactice și a consecințelor grave pe care un astfel de comportament le poate avea.

Pentru prevenirea evenimetelor negative și evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracțional, stau de vorbă cu elevii, acestora fiindu-le prezentate modalități de intervenție în soluționarea situației de bullying, modalități de soluționare non-violentă a conflictelor precum și noțiuni juridice privind răspunderea contravențională și penală dar și consecințele comiterii unor astfel de fapte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here