Un accident rutier provocat de un șofer care folosea telefonul mobil în timp ce conducea s-a produs, cu puțin timp în urmă, pe DN6, pe raza localității Plosca. Din primele informații, șoferul unei mașini care se îndrepta dinspre Roșiorii de Vede către Alexandria, având alte preocupări în timpul șofatului, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a rostogolit câteva zeci de metri.
În urma accidentului, a rezultat rănirea șoferului, care a fost preluat de Ambulanță și transportat la spital.