Un accident în urma căruia doi tineri au fost transportați la spital a avut loc, în această seară, pe DJ504 la Orbeasca de Jos. Potrivit ISU Teleorman, în accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau trei bărbați de aproximativ 30 de ani, conștienți și cooperanți, neîncarcerați, însă cu mai multe traumatisme.
Două dintre cele trei victime au fost transportate la spital pentru investigații amănunțite și îngrijiri de specialitate, iar o persoană, după ce a primit primul ajutor calificat, a refuzat să meargă la unitatea de primiri urgențe.
Au intervenit la fața locului pompierii Detașamentului Alexandria cu o mașină de stingere și o ambulanță SMURD, iar SAJ Teleorman cu 2 echipaje medicale.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I, iar polițiștii au preluat cazul pentru cercetări.