Două persoane au decedat, iar o a treia a ajuns la spital, conștientă și cooperantă, în urma unui accident rutier grav care s-a produs, sâmbătă dimineață, pe DN6-km119, la Roșiorii de Vede.
De asemenea, o altă persoană implicată în accident, după ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a refuzat transportul la spital.
„În urma accidentului, una dintre persoanele decedate a fost încarcerată, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru eliberarea din caroseria deformată”, potrivit ISU Teleorman.
Din primele informații, conform IPJ Teleorman, se pare că la baza producerii accidentului a stat o depășire neregulamentară sau șoferul vinovat de producerea accidentului, din cauza altor preocupări în timpul mersului, a pătruns pe contrasens. În urma evenimentului rutier, traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers.
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Dteașamentului Roșiorii de Vede, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță.
Polițiștii vor stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.