Trei autovehicule, dintre care un autotren, un tractor și un buldoexcavator, au fost implicate într-un accident rutier, în seara zilei de joi, pe șos. Portului din municipiul Turnu Măgurele, potrivit ISU Teleorman. Au rezultat trei victime în urma accidentului, de gen masculin, conștiente și cooperante, neîncarcerate.
Două dintre ele, din tractor și buldoexcavator, au fost preluate de echipajele medicale SAJ și SMURD și transportate la UPU Alexandria pentru investigații amănunţite și îngrijiri de specialitate. A treia victimă, șoferul autotrenului, de naționalitate bulgară, după ce a primit primul ajutor calificat, a refuzat să meargă la spital.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor PSI, iar polițiștii au preluat cazul pentru cercetări.