Primarul municipiului Alexandria, Victor Drăgușin a semnat, vineri, contractul privind execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții: “Reabilitarea și modernizarea rețelei stradale în municipiul Alexandria: str. Alexandru Ghica, str. Meșteșugari, str. Dunării, strada Fabricii și șos. Turnu Măgurele”, demarat în cadrul proiectului “O mai bună conexiune a orașelor Alexandria și Cherven Bryag la TEN-T”, cod RO BG 306, finanțat prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria, Axa Prioritară 1 – O regiune bine conectată, O.S. 1.1 – Îmbunătățirea cooperării, a planificării și dezvoltării sistemului rutier transfrontalier pentru o mai bună conexiune la rețeaua de transport TEN-T, fiind un proiect de interes major pentru infrastructura din municipiul Alexandria, finanțat din fonduri europene dar, cu certitudine, și cel mai așteptat proiect de către cetățeni.
Astfel, în urma semnării contractului de achiziție publică de lucrări, având ca termen de finalizare 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, str. Alexandru Ghica, str. Meșteșugari, str. Dunării, str. Fabricii și șos. Turnu Măgurele vor fi reabilitate și modernizate, pe loturi, astfel: pentru Lotul 1 – execuție lucrări str. Al. Ghica, str. Meșteșugari, str. Fabricii, valoarea contractului este de 6.700.970,42 lei fără T.V.A., la care se adaugă cota legală de T.V.A. conform legii (19%), valoarea totală fiind de 7.974.154,80 lei.
Pentru Lotul 2 – execuție lucrări str. Dunării, șos. Turnu Măgurele, valoarea contractului pentru acest lot este de 7.703.227,01 lei fără T.V.A., la care se adaugă cota legală de T.V.A. conform legii (19%), valoarea totală fiind de 9.166.840,15 lei.
Obiectivul de investiții vizează reabilitarea celor cinci străzi din municipiul Alexandria, având o lungime totală de 4500,20 m. pentru execuția lucrărilor de reabilitare și modernizare, propuse prin proiect, astfel: str. Dunării, tronsonul cuprins între str. Meșteșugari și intrarea în localitatea Poroschia dar și tronsonul cuprins de la șos. Turnu Măgurele (zona O.M.V.), spre comuna Nanov (lungimea totală de executat este de 1.202,80 m); str. Al. Ghica, tronsonul cuprins între str. București și str. Meșteșugari. Lungimea totală de executat este de pe o lungime de 1.136,70 m.; str. Meșteșugari, tronsonul cuprins între str. Al. Ghica și str. Dunării (lungimea totală de executat este de 560,60 m.); șos. Turnu Măgurele. Lungimea totală de executat este de 1069,50 m.; str. Fabricii. Lungimea totală de executat este de 530,60 m.
Potrivit proiectului, lucrările de bază ce vor fi executate sunt: aducerea structurii rutiere la parametrii tehnici corespunzători claselor tehnice II, respectiv III, ale străzilor ce fac obiectul investiției; corecția și îmbunătățirea elementelor geometrice ale străzilor, atât în profil transversal, cât și în profil longitudinal, plan și curbe; amenajarea căilor de acces pietonale și trotuarele; amenajarea intersecțiilor cu alte drumuri laterale și amenajarea acestora pe o lungime de 10-15 metri, dar nu mai departe de limita cadastrala a fiecarei străzi studiate; amenajarea sistemelor de colectare și de dirijare a apelor pluviale, prin ridicarea la cotă a gurilor de scurgere și a caminelor de vizitare; ridicarea la cotă a căminelor de vizitare pentru toate utilitățile; realizarea de locuri de parcare noi sau refugii, acolo unde terenul permite, fără intervenții masive la terasamente; realizarea semnalizării orizontale și verticale prin indicatoare și marcaje rutiere pentru o siguranță a circulației optimă; echipamente pentru avertizarea asupra condițiilor de trafic: panou cu mesaje variabile – V.M.S; semaforizare și dotări speciale pentru persoanele cu dizabilitați, în intersectia străzilor Negru Voda și șos. Turnu Măgurele.