A fost finalizat Centrul Multifuncțional din Alexandria/ Victor Drăgușin: “Clădirea este destinată integral culturii, artei, spectacolelor și educației cu și pentru tineri”

0

Centrul Multifuncțional pentru Tineri este gata, iar Primăria Alexandria este în procedura de preluare a obiectivului de investiții și de autorizare a acestuia, a anunțat, joi, primarul reședinței de județ, Victor Drăgușin.

Potrivit edilului, “clădirea este destinată integral culturii, artei, spectacolelor și educației cu și pentru tineri”.

Este GATA!

Am așteptat, am sperat, ne-am dorit, este în sfârșit GATA!

Centrul Multifuncțional pentru Tineri – OBIECTIV FINALIZAT.

Suntem în procedura de preluare a obiectivului de investiții și de autorizare.

Clădirea este destinată integral culturii, artei, spectacolelor și educației cu și pentru tineri”, a transmis Victor Drăgușin.

Astfel beneficiarii obiectivului de investiții vor avea la dispoziție un foaier cu spațiu de expunere lucrări de artă; o sală de spectacole; o sală de conferințe laterală clădirii de 42 de locuri – cu legătură directă cu sala de spectacole; un spațiu de expunere lateral clădirii – cu legatură directă cu sala de spectacole; o sală de conferințe nou creată în spatele scenei – de 96 de locuri cu acces direct din exterior; o zonă ce cuprinde cabine pentru actori; o zonă de socializare/ ateliere și de birouri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here